Unul dintre evenimentele anului in Romania este fara indoiala concertul din semtembrie al celor de la Lake of Tears...
Filmul "The Kite Runner", bazat pe best-seller-ul omonim al lui Khaled Hosseini, a avut recent premiera în SUA. A primit două nominalizări la Globurile de Aur: cel mai bun film nevorbit în engleză şi cea mai bună coloană sonoră, cu o compoziţie a spaniolului Alberto Iglesias. A ajuns în cinematografele americane cu şase săptămâni de întârziere faţă de data prevăzută, din cauza întorsăturii neaşteptate pe care a luat-o viaţa micilor actori, condamnaţi la exil. Secvenţa violului unui copil de o bandă de pashtuni a amplificat tensiunile precum şi teama unor represalii împotriva tinerilor interpreţi, toţi afgani.
Ceremonia a început la orele 9,30, cu procesiunea dinspre reşedinţa Arhiepiscopului Major, Preafericirea Sa Lucian, spre Catedrala Arhiepiscopală. În fruntea procesiunii s-a aflat crucea procesională, ministranţi cu lumânări, aproape 200 de preoţi încolonaţi câte doi, urmaţi de arhierei. S-au remarcat în procesiune şi Cavaleri ai Ordinului Suveran Militar de Malta, conduşi de Excelenţa Sa Dl. Ambasador OSMM Franz Alfred von Hartig. Arhiepiscopul Major, Preafericirea Sa Lucian, a încheiat coloana procesională, având alături diaconii cu cădelniţe, fiind precedat de cei doi candidaţi pentru hirotonirea întru episcopat. La intrarea în Catedrală, corul a întâmpinat procesiunea cântând imnul arhieresc. Tuturor participanţilor, cler şi credincioşi, li s-a înmânat, la intrarea în Catedrală, o carte de rugăciuni cuprinzând Sfânta Liturghie dimpreună cu ceremonialul consacrării episcopale.
La începutul meciului de handbal de ieri seară credeam că voi vedea la lucru reprezentativa de handbal a României. N-a fost aşa.
Ştiam că România poate pierde dramatic un meci, dar nu să-l câştige astfel. Ştiam că România poate eşua senin la finalul oricărei confruntări de-a lungul căreia, cu excepţia finalului, este neîndoios mai zdravănă decât adversarul. Ştiam că în alcătuirea echipelor României, indiferent care ar fi acelea, există slujbaşi care se comportă excelent primele trei sferturi din meci, după care se execută pe sine prin neaoşa idioţenie de „a lovi balta cu bâta”, acţiune ce este musai să se proiecteze apoi ca deznodământ. Da, asta ştiam că etichetează jucătorul român, şi nicidecum concentrarea care a făcut-o pe Steluţa Luca să fie decisivă în ultima repriză de prelungiri după ce un întreg meci părea că joacă încă cu Ungaria. Ştiam că dacă o cheiţă din mecanism nu funcţionează, românii improvizează prost. Ştiam că dacă un jucător greşeşte flagrant riscă să fie apoi luat la bătaie de către coechipieri, şi nicidecum că un jucător care joacă constant prost, ca Nechita aseară, poate fi acoperit atât de bine de către ceilalţi. Ştiam că românii sunt împreună numai la bine, nicidecum că se pot constitui ca echipă. Ştiam că entuziasmul tinerilor români se precipită eficace doar atâta timp cât lupta este una uşoară, doar atâta timp cât adversarul este neînsemnat , ei devenind eroi doar în înfruntările fără miză. Ştiam că tinerii români îşi subjugă potenţialul de valoare temerii de a nu greşi atunci când situaţile de joc devin situaţii cheie, şi nicidecum că tinerii români pot revitaliza un organism ce pare ţinut artificial în viaţă aşa cum a făcut Cristina Neagu aseară, o copilă de 19 ani ce părea mai curajoasă chiar şi decât arbitrii. Apropo... ştiam că România poate fi umilită şi învinsă de împrejurări duşmănoase, dar deloc nu credeam că România poate călca în picioare vitregiile unei sorţi înclinate numai spre a o nimici. Ştiam că România este fundamental arhaică, că este iremediabil încredinţată superstiţiilor. Ştiam că România crede în pupat cruciuliţe, în pisici negre şi deochi, dar nicidecum că crede în sine până la final şi că este conştientă de faptul că Dumnezeu nu apără sau „bagă goluri”, ci numai îţi oferă gratuit toate condiţiile esenţiale pentru realizare.
Ştiam că România poate muri frumos, teribil de frumos, dar nu ştiam că România poate renaşte! Dar totuşi, cu cine a jucat Franţa aseară?
În 1971, psihologul Philip Zimbardo, autorul cărţii lansate recent în SUA, a selectat un grup de 24 de studenţi la Stanford - tineri echilibraţi, inteligenţi, care nu au avut probleme cu drogurile şi nici cu legile
În şase zile, jumătate s-au transformat în bestii, aducând la disperare cealaltă jumătate.
Într-o dimineaţă de duminică, Poliţia din Palo Alto, California, a arestat un grup de studenţi sub acuzaţia de jaf armat şi tâlhărie. În realitate, singurul lucru pe care îl făcuseră tinerii fusese să răspundă unui anunţ dat de psihologul Philip Zimbardo, care realiza un experiment pentru a testa limitele umane. El vroia să descopere dacă oamenii buni, oamenii obişnuiţi, se pot transforma în oameni răi, sub presiunea circumstanţelor.
Ebenezer Scrooge poate zâmbi... 
