"Între mintea autonomă şi mintea teonomă. Cine e filosoful şi cine e Teologul?" de Pr. Dorin Picioruş

Ieş. 28, 3:

“şi tu să le spui tutor celor înţelepţi la minte,

pe care i-am umplut de Duhul înţelegerii şi aceştia

vor face lui Aaron veşmânt sfânt întru sfinţire,

pentru a-Mi sluji Mie”

Eu pot să gândesc de unul singur asupra lucrurilor, pentru că am minte, putere de judecată, adică am dianoi,a : aceasta e premisa gnoseologică a filosofului şi pretenţia sa de autonomie în cadrul gândirii.

Omul duhovnicesc, Teologul sfânt însă, spune: eu nu pot gândi cele ale lui Dumnezeu numai pentru că am putere de judecată integră, adică dianoi,a, ci numai dacă Dumnezeu mă umple de Duhul înţelegerii Sale. Premisa omului duhovnicesc este teonomia în cadrul gândirii, adică: gândesc numai în perimetrul a ceea ce Dumnezeu mă luminează că e adevărat şi bun; gândesc condus de Dumnezeu.

...........................................................................................................................................................................

Pentru filosof cunoaşterea e un apanaj al puterii de judecată, al raţionamentului, al deducţiilor, intuiţiilor şi decantărilor multiple făcute la nivel subiectiv. Pentru Teolog cunoaşterea e în primul rând umplere de lumina lui Dumnezeu, e vedere extatică, apoi luminare, luminări multiple ale minţii, apoi contemplaţii/contemplări multiple ale sensurilor lumii şi numai în cele din urmă un rod al înţelegerilor pe baza Scripturii, Tradiţiei, a culturii, ştiinţei, filosofiei etc.

Filosoful cunoaşte liniar, cunoaşte lucruri care nu depăşesc puterea naturală de înţelegere a minţii. Teologul cunoaşte mai întâi vertical ca să cunoască liniar. El se deschide lucrurilor care depăşesc mintea umană şi care vin de la Dumnezeu şi care devin obiectul reflecţiei sale.

Întreg articolul aici.